După 30 de ani – în căutarea Revoluției pierdute | Tokes Laszlo, față în față cu istoricii (Partea a II-a)

După 30 de ani - în căutarea Revoluției pierdute | Tokes Laszlo, față în față cu istoricii (Partea a II-a)

„Există numeroase teorii și analize care urmăresc să releve motivația timișorenilor, resorturile intime ale unei comunități, de-a se revolta împotriva regimului Ceaușescu, însă cred că, dincolo de toate aceste motivații și resorturi intime, existența unei confruntări surde și de lungă durată între regimul comunist și minoritățile religioase din România socialistă, în contextul transformărilor din spațiul răsăritean, avea să se dovedească factorul decisiv în evoluția evenimentelor spre izbucnirea și desfășurarea Revoluției Române din Decembrie 1989.

>”.

Constantin Corneanu arată că istoriografia subiectului a consemnat că timișorenii erau în așteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraș semne prevestitoare cum ar fi apariția și răspândirea unor manifeste anti-Ceaușescu; apariția unor lozinci („Jos Ceaușescu!” „Ceaușescu dictator!”, „Ceaușescu – dușman al poporului!” etc.) pe pereții diferitelor clădiri, inclusiv pe cea a Comitetului Județean de Partid Timiș; demonstrația spontană a câtorva mii de microbiști care au scandat numele României și al Italiei și au cântat „Deșteaptă-te, române!” pe 15 noiembrie 1989, după partida de fotbal România – Danemarca; încercarea unui grup de oameni de la UMT (Uzinele Mecanice Timișoara) de a încerca să mobilizeze oamenii, pe 23 noiembrie 1989, pentru o demonstrație care să releve dorința ca Nicolae Ceaușescu să nu fie reales în funcția de secretar general al PCR la congresul din noiembrie 1989.

„Cazul Laszlo Tokes avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemulțumiri latente ale cetățenilor Timișoarei, pentru manifestarea dorinței de schimbare a vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar a regimului social-economic și politic. Referindu-se la „Cazul Laszlo Tokes”, colonelul (r) Filip Teodorescu va menționa că, totuși, >”, afirmă istoricul.

Cum s-a remarcat Laszlo Tokes și a ajuns erou

Citește continuarea pe platforma REVOLUTIONS…

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
Ce se schimbă, de fapt, la actele de stare civilă. Unde se vor face digital
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Cine este Elena Nechifor, femeia care îl sprijină necondiționat pe Mihai Albu în lupta cu...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Progres uimitor în accelerarea de plasmă! Reușita cercetătorilor din Germania
×